
Cabinet Stomatologic în Beica de Jos
Prin proiectul Sate Sănătoase, în incinta Dispensarului Medical, Beica de Jos a fost amenajat un cabinet stomatologic.
Partenerul de proiect, Asociația DIVERS a organizat în data de 22 aprilie 2024 cu sprijinul școlilor gimnaziale din Beica de Jos și Chiheru de Jos un Flashmob de conștientizare a importanței igienei orale cu 165 de copii.
Din cauza ploii partea interactivă a Flashmobului nu a avut loc, însă copii au trimis mesaj printr-o poză de grup ținând un baner care reprezintă esența celor învățate la activitățile campaniei.
Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului „AP1.13 „Sate Sănătoase” Apelul de proiecte Nr. 1 „Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, program coordonat de Ministerul Sănătății și derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Beica de Jos, apel finanțat în cadrul Programului „Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”.
Prin proiectul Sate Sănătoase, în incinta Dispensarului Medical, Beica de Jos a fost amenajat un cabinet stomatologic.
Ești medic, ai specializarea Medicina Familiei și îți dorești să profesezi?
Dispensarul Medical din Căcuciu te așteaptă!
”Provocări în sănătatea publică la nivel european” linia de Granturilor SEE 2014-2021 a desfășurat Conferința de închidere, în perioada 12- 13 noiembrie 2024 la București.
La Dispensarul medical din Căcuciu s-au realizat lucrări de reabilitare, modernizare și recompartimentare a spațiului existent. S-au realizat spații adecvate și moderne pentru un cabinet de medicina familiei.
© Copyright - Sate Sanatoase 2025