Ziua Mondială a Diabetului
Ziua Mondială a Diabetului (ZMD) este una dintre cele mai mari campanii de conștientizare a diabetului în lume și este marcată în fiecare an la data de 14 noiembrie
A fost finalizată procedura de atribuire a contractului de prestări servicii privind reabilitarea și amenajarea Dispensarului Medical Uman din satul Căcuciu. În urma reabilitării și reamenajării vor fi date în funcțiune: un hol de acces pacienți, două cabinete medicale, vestiar personal medical, grup sanitar personal medical, grup sanitar pacienți.
Lucrările au început în 16 Iunie 2023 și se vor finaliza în 26 Octombrie 2023, conform contractului de prestări servicii semnat, în valoare de 70913,79 EURO.
În Dispensarul Medical Uman din Căcuciu vor funcționa: Cabinet de Medicina Familiei, Cabinet Ginecologie, unde prin proiectul ”Sate Sănătoase” se vor realiza consultații și tratamente gratuite pentru persoanele incluse în grupul țintă.
Activitatea s-e derulează în cadrul AP1.13 „Sate Sănătoase” Apelul de proiecte Nr. 1 „Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusive Romi”, program coordonat de Ministerul Sănătății și derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Beica de Jos, apel finanțat în cadrul Programului „Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”

Ziua Mondială a Diabetului (ZMD) este una dintre cele mai mari campanii de conștientizare a diabetului în lume și este marcată în fiecare an la data de 14 noiembrie

Sănătatea orală influențează sănătatea generală a organismului nostru, chiar dacă, la o primă vedere, nu ne-am gândi la acest lucru

Proiectele care aduc servicii medicale în mediul rural reduc inegalitățile în sănătate și apropie medicii de comunități